Pe lângă faptul că Ianis face performanță la cel mai înalt nivel, Gică Hagi primește motive de mândrie și de la Kira, fiica „Regelui” care tocmai a anunțat că are o expoziție pe Coasta de Azur.
Kira Hagi a dezvăluit că are o expoziție comună cu artistele Sabina Legănaru și Anca Lefter la Galeria L’entree Des Artistes din Vallauris, în Provence-Coasta de Azur.
Expoziția fiicei lui Gică Hagi se află la câteva sute de metri de Muzeul Național Picasso, deschis în Castelul Vallarius, acolo unde celebrul pictor a trăit în perioada 1948 – 1955.
Kira Hagi a dorit să îi anunțe pe prietenii săi virtuali că i s-a mai îndeplinit un vis după ce a reușit să expună în Vallauris și le-a transmis acestora că îi așteaptă ca să îi vadă operele de artă.
„Am mai bifat un vis împlinit! Expun în Vallauris, Franța! Dacă mi-ar fi zis cineva, nu de mult, că voi expune în regiunea Provence – Coasta de Azur și lângă muzeul național Picasso, aș fi spus că e imposibil. Dar viața e atât de neașteptată și iată cum lucrările mele sunt expuse într-o expoziție comună, „Reflections”, alături de două artiste super talentate, Sabina Legănaru și Anca Lefter.
Pentru românii din zonă, voiam doar să vă spun că expoziția este găzduită de Galeria Entree Des Artistes, din 2 septembrie până pe 30 septembrie. Pentru cine are drum, ne vedem acolo! A bientot”, a transmis Kira Hagi pe contul său de socializare.
Kira Hagi (25 de ani) s-a născut pe 31 martie 1996, în perioada în care Gică Hagi juca pentru Barcelona. Ea a urmat cursurile la International British School of Bucharest și a mai studiat artele la Academia de Film din New York și CIE Advanced level Art&Design. Mai mult, fiica lui Gică Hagi a apărut în lungmetraje precum „Între chin și amin”, „Neidentificat”, „Plain Jane and the Dating Game) și „Fragile”. Sora fotbalistului Ianis Hagi a jucat și în piesa de teatru „Martha” și a dublat vocea unui personaj într-un serial de pe Netflix în care joacă și Michelle Obama.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER